"Și gardianul deschidea vizeta cu manetă de pe hol, de unde supravegheau ei celulele astea. La veceu când te ducea, nu te lăsa decât un minut. Doamne ferește, să fi fost cineva constipat sau ceva! Un minut, și după îți bătea în ușă: „Gata, ieși! Mai repede, afară!”, nu te lăsa. Și trebuia să-ți duci urina singur, cu ochelari pe ochi. Închipuiți-vă, să mergi cu oala aia de urină în mână, legat la ochi! Deci, îți dădea ochelarii pe vizetă, și luai oala cu urină, și ochelarii pe ochi, și te lua de braț, și te ducea până la veceu ca să verși urina, și totodată să-ți faci nevoile. Mâncarea era mizerabilă. La Securitate, mi-aduc aminte că făcea o mâncare plină cu muște. Se schimbau, erau mai multe ture de gardieni, care făceau noapte-zi, că ei și zi, și noapte păzeau acolo. Te filau pe niște ochiuri, pe niște vizete mici. Era vizeta pe unde-ți băga castronul cu mâncare, și ochiul care te fila, un ochi așa micuț, nici nu știai când se uită la tine acolo. Și-mi aduc aminte - că mi-au rămas întipărite niște amintiri nu foarte plăcute – de o mâncare plină cu muște. Vai, în ce condiții ne gătea! Era plină cu muște! „Ia, moșule și mănâncă. E carne de pasăre.” Ironic carne de pasăre, adică muște moarte, vroia să spună, moșul fiind eu de șaișpe ani."
"… mi-aduc aminte că la Jilava erau niște celule lângă poartă, de pământ. Înghețat, îmbrăcat subțire, nu știu dacă aveam haine, cred că aveam, totuşi, o zeghe ceva. Era frig, și ne-au ținut în frigul ăla câteva ore, până când a făcut formalitățile acolo. Apoi, s-a format un convoi de gardieni, de-o parte și de alta, între care și femei gardience. Celulele astea erau în afara închisorii, la intrare, așa vreo cincizeci de metri de intrare, de poarta închisorii. Și, în pas alergător, trebuia să ieși din dubă și să intri pe poartă, unde te aşteptau gardienii cu bastoane de cauciuc în mână: „Repede, pas alergător, pas alergător!”. Mai erau și alți politici, din alte loturi, cu alte dube, că ţin minte că s-a format un convoi mare. Deci, la intrare de-o parte și de alta erau gardieni cu bastoane, și „Pas alergător!”, țipau, urlau. M-am trezit la un moment dat cu bâta în spate. Când mă uit, o femeie, mă lovise cu un baston de cauciuc: „Ce te uiți mă, banditule? Înseamnă că n-ai făcut pușcărie, dacă n-ai mâncat bătaie!”."
"I: Și mama îmi bate în geam: „Vezi, că te caută doi inși la poartă”. Mă duc eu, deschid la poartă, intră ei, dimineața, era vară, cald, eram în șort și maiou. Şi zice: „Vrem să stăm de vorbă puțin.”. Intră în casă acolo, aveam cărțile întinse pe masă (aveam și cărțile de școală și mai citeam și niște DOX-uri, erau atuncea).
R: Da.
I: Nu știu dacă ați auzit.
R: Submarinul DOX. Am auzit.
I: Submarinul DOX, cu Pongo, cu Marian.
R: Am auzit.
I: Aventurile echipajului DOX sau Submarinul DOX. Erau niște fascicule rămase înainte de '40, înainte de război. Și astea se citeau pe sub mână.
R: De ce se citeau pe sub mână?
I: Păi, erau interzise.
R: DOX-urile?
I: Păi, sigur.
R: Păi, nu aveau nimic subversiv.
I: Era literatură decadentă. Nu era voie.
R: Da?
I: Sigur că da. Nu se citeau. Se citeau pe sub mână, se umbla așa... Și intră în casă, tipii ăștia doi, civili erau, şi îmi cer buletinul. Dau eu buletinul…
R: Ce an era?
I: În 1957.
R: În '57, dumneavoastră în ce clasă eraţi?
I: În clasa a X-a eram. Treceam din clasaa X-a într-a XI-a. Și, s-au uitat prin bibliotecă, prin cărți, pe colo, pe colo, pe sub masă, aveam o etajeră, s-au uitat pe sub etajera aia p-acolo… Au luat cărțile astea în mână, erau colorate, aveau niște coperți foarte colorate, nu știu dacă ați văzut fasciculele astea din DOX-uri. Ați văzut?
R: Da, erau roșiatice.
I: „Ia uite, ce citește aici! Literatură decadentă, ia uite, ce citește! Îmbracă-te și mergi cu noi!” Zic: „Unde trebuie să merg?” „Mergi să dai o declarație!""
Minorii condamnați pentru motive politice erau socotiți majori de la paisprezece ani.
Mirel Marin Stănescu
photo: Arhiva foto a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
photo: Arhiva foto a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
Download image
S-a născut la 8 septembrie 1940 în Constanţa
Mirel Stănescu a urmat cursurile Şcolii Generale numărul 6 din Constanţa, apoi pe cele ale Liceului „Mihai Eminescu” din acelaşi oraş.
Crescut într-o atmosferă ostilă faţă de regimul comunist, în timpul liceului, Mirel Stănescu a luat decizia de a pleca din ţară. El a avut mai multe discuţii pe aceată temă, dar şi împotriva regimului comunist, cu mai mulţi colegi şi prieteni ai săi şi cu vecinul său Valentin Beer. Acesta din urmă a discutat, la rândul său, cu un marinar, Vasile Grigoraş, care le promisese că îi va scoate din ţară cu vaporul.
În cele din urmă, Secuitatea a aflat despre planurile acestora, iar la 13 august 1957, Mirel Stănescu, care, în acel moment, era elev în clasa a XI-a, a fost arestat şi dus la sediul Securităţii din Constanţa În arestul Securităţii, el a aflat despre arestarea lui Valentin Beer şi a lui Vasile Grigoraş, care fuseseră reţinuţi cu câteva zile mai devreme.
După câteva luni de anchetă, la începutul lunii noiembrie 1957, în urma procesului judecat de Tribunalul Militar din Constanţa, Mirel Stănescu a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională, fiind acuzat de „ostilitate față de regimul de democrație populară” şi de „acte preparatorii de trecere a frontierei”. Vasile Grigoraş a primit o condamnare de 5 ani, iar Valentin Beer de 4 ani.
În ianuarie 1958, Mirel Stănescu, cu toate că era minor, a fost transferat la penitenciarul Jilava, unde timp de o lună de zile a stat într-o celulă cu încă 80 de deţinuţi. În februarie 1958, acesta a fost transferat la penitenciarul Cluj Minori. A rămas aici până în mai 1958, când închisoarea a fost desfiinţată, iar deţinuţii au fost transferaţi la penitenciarul Ocnele Mari. Aici, Mirel Stănescu a rămas până la împlinirea vârstei de 18 ani. În septembrie 1958, a fost transferat la penitenciarul Gherla, iar în mai 1959, a fost dus în Balta Brăilei, în lagărul de muncă Periprava, unde deţinuţii erau folosiţi la recoltarea stufului, la munci agricole sau la construirea de diguri.
A fost eliberat la 1 septembrie 1959.
După eliberare, el a continuat să fie urmărit de Securitate până în 1978. Tot după încheierea detenţiei, Mirel Stănescu a reuşit să se angajeze la Întreprinderea Mecanică Navală, unde a fost şicanat, ameninţat şi interogat de ofiţeri de Securitate.
În prezent, locuieşte în Constanţa. El este membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.
