Nicolae Lițoiu

* 1959

  • "I: Deci, am fost dus pe Rahovei tranzit, aici, lângă Bucureşti. Am fost ţinut până în noiembrie ’82. Pe 17 noiembrie ’82 am fost pus pe cursă – direcţia: Aiud. Mi-au bătut lanţuri aşa-zise ţigăneşti. Deci, puneai piciorul pe o nicovală şi ţi se nituia acolo, cu piciorul în cătuşă, ţi se nituia cătuşa. Alţii au avut parte de cătuşe din astea cu yală, adică le încuia cu cheia. Mie mi-au bătut-o ca să am aducere aminte. Vă puteţi da seama că, oricât ai încerca să ţii piciorul de relaxat, fiind pe piciorul gol, izbiturile alea şi toată vibraţia aia se transmiteau prin tot corpul. Era cumplit! R: În cât timp aţi ajuns la Aiud.? I: La Aiud? Am plecat din gara Basarab cam pe la ora zece aşa şi am ajuns noaptea, în jur de unsprezece-doisprezece. A fost luat un tren personal. Şi până au făcut manevre să-l scoată, ne-au plimbat acolo câteva ceasuri. Şi a fost de ajuns. Ei, gândiţi-vă că trebuia să sari jos din tren cu ambele picioare odată. Acum garile si trenurile s-au mai civilizat puţin. Însă atunci, aveai cam peste şaizeci-şaptezeci de centimetri de la ultima treaptă până jos, pe peron. Şi trebuia să-ţi iei şi sacul, să-ţi şi dai drumul. Cădeam, marea majoritate. Primeam câte un baston ca să ne revenim. Am fost imediat băgaţi în dubă. Şi noaptea am fost duşi în Penitenciarul Aiud, într-o cameră specială, unde eram amestecaţi cu cei de drept comun."

  • "Alimentaţia era orbilă. Oribilă în ce sens? În sensul în care, din punct de vedere caloric… Noi făcusem un banc pe treaba asta: „Bă, mâncarea asta are calorii până se răceşte. După ce s-a răcit nu mai are calorii”. Mâncarea era o zeamă lungă, varză foarte multă şi, mai băgau puţină sfeclă sau un pumn de orez. Şi mai vedeai plutind câte o bucată de slănină aşa, cu păr pe ea. Fasolea era mai consistentă. În general seara se dădea arpacaş, neîndulcit, decât cu sare. Mai era orez, aşa. Cei care nu lucrau primeau cam şase sute de grame de mămăligă, un cub de mămăligă din mălai necernut. Cred că, la zece granule de mălai, erau cinci de nisip, că trosnea în dinţi. Era ceva groaznic. Înainte, când am venit, ne dădea aşa-zisul turtoi, care era un amestec de apă cu mălai şi copt într-o tavă unsă, chipurile, cu grăsime sau cu ulei. Aşa, ca gust, nu era rău, dar avea un efect dezastruos asupra tubului digestiv. Probabil era infestat cu salmonela, cu ceva, din cauza manevrării neigienice, (cel puţin la mine, după o săptămână după ce am început să folosesc aşa ceva, a avut urmări). În afară de asta, mai aveam aşa-zisul „ciric”: 125 de grame de pâine. Deci o pâine era împărţită în opt. O pâine, să zic, cam de 800 de grame aşa. Nu ştiu dacă iese calculul, dar nu ştiu dacă avea un kilogram. Era pâine neagră. Ei, aia devenise pentru noi prăjitura. Ăla îl mâncai şi beai apă şi ziceai că ai mâncat o delicatesă (râde). Pachete aveam o dată la trei luni cei care nu lucram. Şi numai cinci kilograme. Şi la două luni în momentul în care lucrai. Efectul turtoiului asupra mea a fost dezastruos. La înălţimea pe care o am şi la greutatea de 101-102 pe care o am acum, închipuiţi-vă că aveam 65 de kilograme şi mai puţin."

  • "Da, unul din lucrurile în care ei îşi găseau marea plăcere: să facă controale după ce făceai baie. O dată pe săptămână erai scos la baie. Şi, în urma băii, ţi se deschi porii, nu? Aşa. Apă fierbinte. Nu ne-o lăsa s-o combinăm noi cu cea rece. Deci, duşul era cât se poate scurt. După care dădeau drumul la apă rece. Făceai un contrast aşa. Un coleg de detenţie, Victor Totu, din cauza contrastului şi a lipsei de alimentaţie, a şi căzut în baie. I-a luat-o inima la trap şi a căzut jos. R: I s-a făcut rău, da. I: L-am scos pe braţe de acolo. E, făceau controalele. Periodic, eu ştiu?... La o lună, o lună jumate, trebuia să ieşi afară, începând cu salteaua, cu tot ce aveai. Le scoteai pe hol. Burta la pământ, dar nu pe saltea, direct pe ciment. Şi erai scos din baie, ţi se făcea baie. Şi, cum erai călduţ de acolo, direct pe ciment. Şi te ţinea până îţi venea rău acolo pe ciment. Şi e o minune de la Dumnezeu că n-am contractat nimic. Reumatism sunt plin, dar ceva mai grav să zic, să am probleme cu plămânii sau altceva, nu."

  • Full recordings
  • 1

    Bucharest, Romania, 17.01.2008

    (audio)
    duration: 02:27:56
Full recordings are available only for logged users.

S-au raţionalizat pâinea, carnea, ouăle din cauza lui Ceauşescu şi a soţiei lui, care au declarat că românii îşi vor plăti datoriile chiar dacă va trebui să mănânce coajă de copac.

Nicoale Lițoiu în anii '80
Nicoale Lițoiu în anii '80
photo: Arhiva foto a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei

S-a născut la 25 martie 1959 în satul Mălăieştii de Jos, comuna Dumbrăveni, judeţul Prahova. În 1978, Nicolae Liţoiu s-a angajat ca muncitor la Întreprinderea Mecanică Plopeni, iar în 1981 a absolvit Liceul Industrial din Plopeni. Împreună cu cumnatul său Nicolae Gheorghe (care fusese arestat de două ori: în 1967 pentru constituirea unui grup anticomunist format din mai mulţi tineri, iar a doua oară în 1974, pentru „tentativă de trecere frauduloasă a frontierei” pentru că discutase cu cineva să părăsească ţara cu un avion procurat de pe aeroportul din Strejnic), în august 1981, Nicolae Liţoiu a redactat de mână, un număr de manifeste în care scriau slogane precum „Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine!”, „Jos comunismul!”, „Jos familia cizmarului!” şi îl numeau pe Nicolae Ceauşescu „dictator” şi „zbir”. Manifestele au fost împrăştiate în Întreprinderea Mecanică din Plopeni şi în Ploieşti. Câteva săptămâni mai târziu, Nicolae Gheorghe a amplasat un dispozitiv exploziv în librăria Mercur din Ploieşti, în vitrina cu cărţile lui Nicolae Ceauşescu. Acţiunile anticomuniste ale celor doi au culminat cu amplasarea unui alt dispozitiv exploziv şi a unui număr de manifeste la Consiliul Judeţean Ploieşti, la 19 septembrie 1981. Arestat la 19 septembrie 1981, Nicolae Liţoiu a fost anchetat la Securitatea din Ploieşti şi la cea din Bucureşti vreme de aprovimativ opt luni. În urma procesului, care a avut loc la 14 aprilie 1982, Nicolae Liţoiu a primit o condamnare de 20 de ani, care i-a fost redusă ulterior la 15 ani. Cu toate că acţionaseră împreună, cumnatul său, Nicolae Gheorghe, nu a fost arestat de autorităţile comuniste, în septembrie 1981, el reuşind să treacă ilegal graniţa cu Iugoslavia şi să se refugieze în Occident. În cadrul procesului din aprilie 1981, el a fost condamnat la moarte în contumacie. După şapte ani şi trei luni de detenţie, ispăşiţi în penitenciarele Ploieşti, Rahova, Aiud şi Jilava, Nicolae Liţoiu a fost eliberat la 3 ianuarie 1989. Imediat după eliberare, Nicolae Liţoiu s-a convertit la credinţa creştin-evanghelică. În prezent, el trăieşte în Ploieşti, iar din 2003 vesteşte Evanghelia în cadrul cultului şi se ocupă de evanghelizarea deţinuţilor din penitenciare (Ploieşti şi Bacău).