Vasile Dudeanu

* 1928  

  • "Nu ne dădea apă decât un hârdău d-ăla pe zi, iar hârdău' care se umplea cu mizerie - că făceam de serviciu: azi era unu' de servici, mâine altu' -, și după ce se umplea ăla la maximum îl duceam afară. Când îl duceai de mânerele alea, te murdăreai de la murdăria aia, pentru că oricât nu te-ai fi mișcat, el era plin la refuz, și tot te-ai fi murdărit. Când ne scotea la aer, ne scotea o jumate de oră la zi, la plimbare. Ne scotea în curtea Reduitului acolo, la Jilava, ne așeza unul în spatele celuilalt, fără să ne uităm în dreapta și în stânga și fără să vorbim ceva. Ne învârteam o jumate de oră cu gardianul între noi. Așa, și dacă vorbeai ceva, te înjura, te plesnea, și pe urmă ne băga înăuntru. Noi eram cei mai tineri și rezistam. Dar erau şi oameni în vârstă, care oboseau. Acolo erau preoți, miniștri, ofițeri, doctori, toate felurile, la diferite vârste."

  • "I: Noi, fiind înconjurați de lume intelectuală, și în special de profesorii noștri, primeam lecții de limbi străine, de matematică, fiecare cu specialitatea lui. Dar cum făceam? Puneam DTT (pe care ni-l dădeau să nu facem păduchi), într-o pungă sau într-o batistă și udam fundul gamelei (pe care o aveam pentru mâncat și pentru spălat) și mâzgăleam cu săpun, și după aceea pufuiam cu batista aia, praful ăla de DTT și făcea o mâzgă așa. Lingura cu care mâncam o băteam cu o piatră, cum puteam pe acolo, și se făcea ca un cuțit, şi cu lingura asta ascuțeam câte un bețișor, și cu bețișorul ăla zgâriam mâzga aia. Acolo ne scriam lecțiile de matematică sau ce ni se mai preda. Și în momentul când auzeam că vine gardianul, ștergeam tot ce scrisesem. Sau când venea pâinea. Înainte să ne dea masa, venea pâinea tăiată în sferturi. Era tăiată în sferturi, pentru că era rotundă. Noi ne organizaserăm acolo, în celulă, ca într-un fel de comitet. Aveam şi un șef de cameră. Primeam pâinea de la ușă, că nu ne dădea drumu' mai departe. Şi, cu alți colegi de suferință, ne duceam și luam pătura cu pâinea. Pe urmă, împărțeam pâinea pe grupe: câte patru, câte patru. Pentru că nu era suficientă şi ca să n-avem obsesia foamei care o aveam, ne puneam numere: unu, doi, trei, patru, unu, doi, trei, patru… Pe grupe așa. Luam câte o pâine, și sferturile alea nu erau tăiate cu precizie, egale. R: Una mai mică, una mai mare. I: Și atuncea, în fiecare zi, fiecare aveam un cântar făcut tot dintr-un bețișor așa, cu două țepușe și cu ață. Și înfingeam beţişorul în pâine, și le cântăream, și care era cea mai mare o lua cel care îi venea rându' să ia primul pâinea. A doua zi îmi venea mie rândul. Și tot așa, luam pâinea, una, două, trei, patru, cea mai mică o lua ultimu'. Ăla ultimu', mâine era primu', știi?"

  • "I: (…) ne-a luat cu amenințări: „Așezați-vă în genunchi! Pă rânduri!”, nu știu ce, și, după ce ne-au alergat: „Înainte, marș!” Și ne-au dus pe jos, din gară, până la închisoare, la Poarta Albă. R: Cam cât ați mers pe jos? I: E! N-am mers mult, că acolo gara era aproape. Am mers vreun sfert de oră, așa! R: Aha! I: Așa. Și am mers, și acoloșa, odată ne-am văzut că intrăm într-un țarc, înconjurat cu sârmă şi cu santinele, și ne-a dat drumu'. Când m-am văzut sub ceru' liber, așa, am zis că sunt jumate liber. Nu mai eram în celulă, eram în curte. Și după aceea, după ce ne-a băgat acolo, ne-a încolonat în mijlocul platoului acolo și a început să ne repartizeze. Și m-a repartizat la o baracă. Acolo erau pe litere: A, B, C… Ştii? Și, m-a repartizat la o baracă C. M-am suit în pat acolo, ne-am culcat, și dimineața, când a început programu', ne-a luat și ne-a dus în platou din nou, ne-a așezat în rând, acolo, toți deținuții care tocmai veniseră. Și a început să ne întrebe: Ce meserie avem? Ce condamnare avem? Și eu am fost inspirat să nu spun că sunt elev. Zic: „Domne, sunt tâmplar!” R: De ce spuneți, ați fost inspirat? Dacă spuneați că sunteți elev, ce se întâmpla? I: Rămâneam să lucrez la pământ, la roabă, să car pământu'. R: Deci, o muncă mai grea! I: Da, o muncă mai grea! Dar fiind meseriaș, ei aveau nevoie de aşa ceva."

  • Full recordings
  • 1

    Bucharest, Romania, 12.05.2011

    ()
    duration: 
Full recordings are available only for logged users.

Scopul nostru ăsta a fost: să îi alungăm pe comunişti din ţară...

Ioan Ioniţă, member of the anticommunist group Column VI, sentenced to 6 years
Ioan Ioniţă, member of the anticommunist group Column VI, sentenced to 6 years
photo: Arhiva foto a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei - fond Doina Ioniţă

S-a născut la 12 aprilie 1928 în Bucureşti. Încă din timpul liceului, fiind orfan de tată şi specializându-se în prelucrarea lemnului, Vasile Dudeanu a început să lucreze în cadrul unui atelier, confecţionând mici piese pentru viori. În 1948, alături de mai mulţi elevi ai Liceului Industrial din Bucureşti, simpatizanţi ai Partidului Naţional Ţărănesc şi ai monarhiei, Vasile Dudeanu devine membru al unei organizaţii anticomuniste, denumită „Coloana VI”. Treptat, pe lângă elevii de liceu, în organizaţie au intrat şi mai mulţi profesori din cadrul instituţiei de învăţământ. „Coloana VI” avea un statut, membrii săi ţineau şedinţe şi au reuşit să facă rost de arme, pe care, în cele din urmă, nu le-au folosit. Principala lor acţiune a fost aceea de tipărire şi împrăştiere de manifeste anticomuniste şi antisovietice. Manifestele erau executate cu ajutorul unei ştampile ale cărei litere fuseseră confecţionate din cauciuc, iar pentru a procura hârtia membrii organizaţiei au făcut economii din banii pentru transport, mergând la şcoală pe jos. Manifestele au fost difuzate în întreg Bucureştiul şi în împrejurimi. Membrii grupului, ca şi alte persoane care au intrat în legătură cu ei şi au luat cunoştinţă despre existenţa acestuia, au fost arestaţi în două rânduri (în noiembrie 1949 şi în primăvara anului 1950). În urma celor două procese în care au fost judecate, cele peste 30 de persoane au primit condamnări de la 1 la 7 ani. Vasile Dudeanu a fost arestat la 11 noiembrie 1949 şi, în urma procesului desfăşurat în octombrie 1950, a fost condamnat la 4 ani „temniţă grea” pentru „uneltire contra ordinii sociale”. După mai mult de patru ani de detenţie, ispăşiţi în penitenciarele Jilava, Valea Neagră, Poarta Albă şi Gherla, Vasile Dudeanu a fost eliberat la 5 ianuarie 1954. După eliberare, s-a angajat mai întâi la Industria locală din localitatea Titu din apropiere de Bucureşti, apoi la o fabrică de mobilă din Bucureşti, iar apoi a lucrat în cadrul Serviciului CTC. În prezent, Vasile Dudeanu trăieşte la Bucureşti şi este membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.